marți, 23 iunie 2009

luni, 22 iunie 2009

„Viza de aur”, în discuţie la Bucureşti


Deputatul PSD Tudor Panţâru, ales în Parlamentul României pe circumscripţia electorală nr. 43 DIASPORA, a adresat o interpelare Ministerului de Externe al României, cu privire la obligativitatea deţinerii unui cont bancar cu minimum 500 de euro pentru solicitanţii de viză românească, cetăţeni ai R. Moldova.

În interpelare, deputatul Panţâru cere să fie informat asupra următoarelor două aspecte: a) Care sunt categoriile de solicitanţi de vize de scurtă şedere, în accepţiunea MAE, cărora li se aplică condiţia prezentării dovezilor privind mijloacele de întreţinere şi b) În baza căror dispoziţii legale MAE, prin Consulatul General al României de la Chişinău, obligă toţi solicitanţii de vize de scurtă şedere, cetăţeni ai R. Moldova, să prezinte dovezi privind mijloacele de întreţinere, constând într-un extras de cont bancar de minimum 500 de euro? Interpelarea a fost expediată MAE pe 13 iunie 2009.

În acelaşi context, senatorul PD-L Viorel Badea a solicitat, vineri, modificarea Ordonanţei de Urgenţă 194/2002, care prevede că orice cetăţean din afara spaţiului european care intră în România trebuie să facă dovada faptului că are un cont bancar de minimum 500 de euro, considerând că, prin acest act normativ, se limitează accesul cetăţenilor R. Moldova în România. „Solicit modificarea de urgenţă a Ordonanţei 94/2002, pentru că eu consider că se operează o limitare iraţională a accesului în România a cetăţenilor moldoveni, în condiţiile în care cea mai mare parte a instituţiilor statului român doresc o flexibilizare atât a regimului vizelor, cât şi a introducerii unor modificări la Legea cetăţeniei”, a declarat vicepreşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, Viorel Badea. În opinia sa, adoptarea unor măsuri din această ordonanţă de urgenţă, în speţă, solicitarea unui decont bancar de la cei care doresc să obţină o viză, „a fost făcută fără o comunicare intrainstituţională, absolut normală într-un stat în care autorităţile trebuie să funcţioneze după reguli precise”. „Uniunea Europeană a impus nişte condiţii-cadru, condiţii pe care noi le putem discuta. Se pot face mai multe excepţii de la condiţiile care sunt impuse de UE. Aceste excepţii s-au făcut şi în cazul Ungariei, înainte de a intra în UE”, a spus Viorel Badea.


SURSA: timpul.md

ALIMENTEAZA-TE INTELIGENT!


Descriere

Niciodată interesul pentru sănătate n-a fost mai mare ca în zilele noastre şi, în acelaşi timp, niciodată n-au circulat mai multe informaţii eronate.
Autorul, specialist în boli interne, care s-a format şi a lucrat mulţi ani în clinicile universitare din Bucureşti, este cunoscut pentru cele 1200 de emisiuni radiofonice de sănătate.
Volumul de faţă prezintă răspunsuri sprijinite pe ultimele date ştiinţifice, la întrebările celor care caută un stil de viaţă sănătos. Cercetările recente sunt surprinzătoare şi ne obligă la revizuirea multor păreri.


Introducere

Prevenirea bolilor

Combustibilul organismului uman: glucidele sau hidraţii de carbon

Caroseria şi piesele de schimb: proteinele

Lubrifianţii: grăsimile

Adevărul despre soia

Alimentaţia vegetariană